Puțini dintre voi cunosc, însă, eu ador muzica clasică, de fiecare dată când am ocazia să mă delectez la un concert plec ori la Sala cu Orgă ori la Filarmonica Națională S.L. De această dată am avut onoarea să fiu prezentă ca blogger oficial la concertul de aniversare a 80 de ani ai maestrului Eugen Doga.
Pe parcursul concertului am rămas suprinsă de cât de vioi și plin de viață era maestrul. De câte ori ieșea pe scenă era condus de către un domn, iar el se lăsa să meargă singur și pe lângă toate alerga ridicând scările, (și nu uitați are deja 80 de ani). Toată seara a zâmbit și a molipsit publicul cu zâmbetul său, cu optimismul și cu dragostea de viață. Nu am reușit să fac fotografie cu el ca amintire, pentru că eram foarte mulți, și cu siguranță ar fi trebuit să aștept mult, iar noi trebuia să plecăm la Chișinău.
Concertul în sine mi-a plăcut foarte mult. În primul rând pentru că ador muzica clasică, în al doilea rând pentru că maestrul a cântat la piant, împreună cu orchestra. A fost un moment în care m-au luat firorii, m-am simțit total relaxată, total detașată de probleme și de rutina zilnică. Mai ales m-am simțit onorată fiindcă la vârsta frumoasă pe care o are Eugen Doga, am prins momentul să-l văd și să-i aud renumitele sale lucrări muzicale.
Pe parcursul concertului am rămas suprinsă de cât de vioi și plin de viață era maestrul. De câte ori ieșea pe scenă era condus de către un domn, iar el se lăsa să meargă singur și pe lângă toate alerga ridicând scările, (și nu uitați are deja 80 de ani). Toată seara a zâmbit și a molipsit publicul cu zâmbetul său, cu optimismul și cu dragostea de viață. Nu am reușit să fac fotografie cu el ca amintire, pentru că eram foarte mulți, și cu siguranță ar fi trebuit să aștept mult, iar noi trebuia să plecăm la Chișinău.
Locuri prea puține, mâncare cam scumpă
Da. Au fost momente și mai puțin plăcute, mai ales că evenimentul se află la prima ediție. Biletele sau vândut foarte repede. Locurile au fost preconizate doar pentru 1000 de oameni, însă la eveniment au fost prezenți în jur de 1400 oameni. Mulți au fost idignați pentru că a trebuit să stea în picioare sau să stea așezați jos. (Eu mi-am găsit loc pe iarbă, de acolo mai bine se vedea).
Un lucru care presupun că deranjează mult mai mulți oameni la astfel de evenimente. este mâncarea ce se comercializează pe loc. Nu am nimic contra, desigur este imposibil fără mâncare, căci suntem diferiți cuiva îi este foame, iar cineva vrea să descopere conacele. Doar că unele prețuri le au exagerate. Intenționat am fost să văd care sunt prețurile. Nu aveau multe bucate, era strict necesarul salate, carne și băuturi alcoolice și nealcolice. Ah da și porumb copt.
Cel mai scump mi s-a părut carnea de prepeliță. Deci o prepeliță coaptă costa 50 lei, ea fiind foarte mică. Apoi alte cărnuri (probabil de găina, sau de porc) costa 35 lei suta de gr.
Am impresia că o dată ce festivalurile și evenimentele de astfel au luat amploare în Moldova, așa și prețurile la mâncăruri se tot scumpesc. În fine, oricum am rămas cu impresii bune și momente plăcute pentru toată viața.
Ce ați fi putut face în timpul zile, până la începerea concertului:
Nu demult timp la Hâncești a apărut o nouă atracție turistică și distractivă-Tiroliana- pentru iubitorii de senzații tari. Costul unei exepriențe cu tiroliana este de 100 lei persoană, sau 80 lei pentru un grup și cât și pentru minori;
Între-timp ai fi putut vizita toate conacile lui Manuc Bey;
Ați fi putut vizita Vinăria din Hâncești, printe altele am auzit că au un vin bun;
Ați fi putut să faceți plimbări prin centrul orașului, să-l descoperiți;
Și nu în ultimul rând, seara v-ați fi putut delecta cu muzica maestrului Eugen Doga.
Desigut toate acestea le puteți face în oricare zi, iar muzica maestrului o puteți asculta și la concertul care va avea loc pe data de 1 octombrie în incinta Teatrului Verde în parcul Valea Morilor. Grăbiți-vă au rămas foarte puține bilete, vezi aici bilete.
*Concertele au făcut parte dintr-o serie de evenimente de promovare a patrimoniului cultural-turistic, ce au avut loc sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării, cu suportul partenerilor strategici USAID, Guvernul Suediei și a Oficiului Național al Viei și Vinului.
sursa foto: publika.md
sursa foto: publika.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu