marți, 14 iunie 2016

Am călătorit cu mașina timpului în fosta URSS, împreună cu PANDA TUR

Nu am fost pentru prima dată în Transnistria, dar în excrusie iată ca e prima oară, deci din impresiile ce mi sau tipărit pot spune cu siguranță și cei care au fost pe acolo pot confima, că Transnistria este țară ce te face să te simți că călătorești prin timpul anilor fostei URSS.

Deci nu aș spune că nu ai ce vedea, puțin, și cam greu dar se dezvoltă și ei, dar în fine, cei ce nu au avut posibilitatea să cunoască ce și cum era în URSS poftim, voila în Transnistria :D :) 

Oricum excrusia aceasta mi-a fost de folos, am mai văzut și aflat printre altele și multe înformații noi. Da ei sunt rămași în urmă cu mulți ani și față de noi, dar cel puțin la ei am observat că orașul întradevăr e îngrijit, e curat lume aici, se vede că autoritățile de sus au grijă cel puțin de asta, în fine revinim la excursia noastră.

Am avut o mică primblare prin centrul Tiraspolului, după care a urmat locația unde mi-am dorit să ajung de când învățam în gimnaziu.
Deci am ajuns la Chițcani, la Mănăstirea Noul Neamț, ce să vă zic, o frumusețe cum nu au alte țări, așa ca la Moldova. 

Această mănăstire este pentru călugări, și pe teritoriul ei se află mai multe lăcașe după cum vedeți în poze, ce au un design, diferit, una față de cealaltă, tot acest teritoriu ce îi aparține este îngrijit și plăcut. Ma fascinat mult, anume designul acestor Mănăstiri, e unul deosebit, e ceva ce îți provoacă plăcerea de a admira în continuare. 
Vreau să recunosc că nu sunt mare fan, al bisericilor/mănăstirilor, dar iată că totuși unele reușesc să mă fascineze și să-mi provoace dorința de a mă reîntoarce la ele.

Spre final am urcat cu toții spre clopotnița de la întrare ce are vreo 11-12 etaje, și desigur cu o mică frică dar le-am urcat pe toate, unde am capturat în niște poze cu panorama satului Chițcani.
Un sincer mulțumesc agenției turistice Panda Tur, și desigur mulțumesc ghidului nostru pentru buna dispoziție promisă, la fel și celor ce au fost cu noi și au creat o atmosferă veselă.

Articol scris în cadrul excrusiei Tiraspol- Chițcani-Bender, organizat de Panda Tur, în susținerea proiectului Scoala Bloggerilor al Ligii Tineretului din Moldova.
Mai jos priviți galerie foto, de la Mănăstirea Chițcani.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adbox