miercuri, 12 aprilie 2017

Cum a fost la Festivalul Umorului la Odessa


Nu pot sa incep cu fraza ca a fost fenomenal, insa, pot spune sigur ca a fost interesant!
M-am aflat pentru prima oara la un astfel de festival, destul de cunoscut. Nu am ramas atat de incantata la cat m-am asteptam sa fie.
Pana a se incepe festivalul, am facut multe plimbari prin oras, intr-un cuvint am descoperit orasul, insa, despre asta curand intr-o alta postare pe blog.


Pe la amiaza, ne adunasem si noi, fetele, pe strada pietonala din Odessa, pentru a intampina marea manifestare a acestei sarbatori. Era foarte multa lume, se imbulzeau, se impingeau, toti voiau sa fie primii, sa vada mai bine carnavalul. Era frumos si colorat, insa, mai putin vesel, mai vesel probabil ra pentru picii veniti la carnval. Era prezenta o oarecare feerie a acestei sarbatori, dar cum am zis nu si veselie. Participantii carnavalului erau imbracati in costume a diferitor personaje din filme sau desene animate, sau simple costume pentru carnaval.  Vedeti mai jos cateva fotografii.





Pe strada pietonala era aproape imposibil de parcurs. Am observat ceva, in timpul cand trecea carnavalul, oamenii strigau URAA, cam straniu, consider, nu inteleg de ce anume se striga ura. Exemplu, la anul nou se striga ura, la 9 mai se striga ura, la zi de nastere-ura.. dar aici care e sensu, ce are festivalul umorului pentru a striga ura?! Am impresia ca la orice sarbatoare la ei se striga ura. In fine va povestesc putin si despre cum a decurs sarbatoarea. 




De-a lungul strazii pietonale erau targuri diferite, activitati pentru maturi cat si pentru cei micuti. Nu departe de strada Deribasovskaia unde a avut loc sarbatoarea, dupa marea manisfetare, sa organizat un concert cu interpreti locali cat si internationali. Pe strada se plimbau familii cu copii care cat si cautau isi schimbau mastile de pe fata. Vorbisem cu o domnisoara ucraineanca, imi spunea ca anul asta la festival au fost mult mai multi turisti, fata de anii precedenti.  Preturile la ei aici sunt cam mari, mai ales in acesta zi a festivalului, nu pentru orice dar, in mare parte da, spre exemplu pentru o masca oarecare trebuia sa achiti intre 100-150 hrivne.
strada pietonala

 Concluzia e ca, daca aveti in plan totusi sa ajungeti la vreun festival aprovizioanti-va cu bani destui. (Eu mi-am luat destui, pentru ce am avut eu nevoie).
Ceea ce mi-a placut totusi, este ca oamenii aveau zambetul pe fata, aproape toti. Asta lucru iti face ziua mai vesela si creeaza buna dispozitie.
Deci, va urez calatorii cat mai placute, si sa traiti experiente frumoase!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adbox